Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma şi subprefectul Virgil Ţurcaş au participat, astăzi, la Ip, la manifestarea de comemorare a tragicelor evenimente din 14 septembrie 1940.

“Aşa cum spuneam şi la Treznea, prezenţa noastră la aceste momente e un gest necesar şi simbolic, prin care ne exprimăm respectul nostru etern pentru martirii locului şi regretul că asemenea fapte incalificabile au avut totuşi loc.

Prezentul este unul în care români, maghiari sau alte naţionalităţi încercăm să construim, împreună, comunităţi puternice, unite şi prospere, pentru că doar împreună, cu toleranţă şi respect reciproc, putem trece cu bine peste toate greutăţile, indiferent de naţionalitate, religie sau apartenenţă politică.

 

Şi tot împreună, trebuie să fim mereu prezenţi la momentele de comemorare a eroilor martir, cu gândul şi sufletul alături de urmaşii celor care şi-au pierdut viaţa în septembrie 1940, pentru a depune, cu respect, la monumentul dedicat martirilor, o floare şi un pios omagiu”, a precizat, în cuvântul său, prefectul Dari Toma.

 

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj au depus cu acest prilej câte o jerbă de flori la monumentele dedicate celor 157 de martiri, din cimitirul eroilor şi din centrul localităţii Ip.