Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a prezentat luni, 28 ianuarie, în sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean, raportul anual de activitate pentru 2018

Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a prezentat luni, 28 ianuarie, în sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean, raportul anual de activitate pentru 2018 al Instituţiei Prefectului Sălaj.

La eveniment a fost prezent Teodor Iulian Gheorghe, director general al Direcţiei Generală pentru Relațiile cu Instituţiile Prefectului, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, subprefectul Vegh Alexandru, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – Tiberiu Marc, primarul Zalăului – Ionel Ciunt, alături de reprezentanţi ai administraţiilor locale, structuri MAI şi MApN şi ai instituţiilor din judeţ cu care colaborează Instituţia Prefectului.

Având în vedere datele prezentate în raport, se poate concluziona că Instituția Prefectului Sălaj și-a îndeplinit obiectivele stabilite pentru anul 2018, în conformitate cu prevederile legale și respectând principiiler legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, responsabilităţii, profesionalizării, și orientării către cetăţean.

Prefectul Florin Florian a precizat faptul că Instituția Prefectului Sălaj este singura instituție de profil din țară care a reușit atragerea de fonduri europene, semnând în 2018 un contract de finanțare pentru reabilitarea clădirii în care funcționează, proiect ce va fi demarat în acest an.

De asemenea, luând în considerare că anul 2018 a fost Anul Centenarului, Instituția Prefectului a acordat o deosebită atenție acestui eveniment major. Agenda instituţiei a fost completată cu peste 30 de evenimente publice dedicate acestei sărbători, iar Grupul de lucru Centenar a integrat întreaga agendă județeană de evenimente, prezentate pe site-ul www.centenarsalaj.ro. În acelaşi context, instituţia a accesat două proiecte cu finanțare de la Ministerul Culturii și Identității Nationale.

Pentru îmbunătățirea calității bunurilor și serviciilor oferite, instituția își propune, pentru 2019, implementarea standardului ISO 9001/2015, proces demarat în 2018.

După prezentarea raportului anual, au luat cuvântul primarului comunei Pericei, Boncidai Csaba, în calitate de preşedinte al ACOR Sălaj, Tiberiu Marc şi Ionel Ciunt, toţi trei având cuvinte de apreciere pentru colaborarea avută în 2018 de instituţiile pe care le reprezintă cu Instituţia Prefectului Sălaj.

„Este un prilej bun pentru mine să felicit conducerea Instituţiei Prefectului Sălaj şi pe angajaţii acesteia pentru întreaga activitate din anul 2018. Această activitate s-a desfăşurat în condiţii bine. (…) Apreciez că am o colaborare foarte bună cu conducerea şi, de asemenea, şi cu serviciile din cadrul Instituţiei Prefectului, care au dovedit că desfăşoară o activitate plină de profesionalism, imparţialitate şi, pe alocuri, chiar şi inovare. Sprijin foarte mult demersul pe care-l face Instituţia Prefectului prin proiectul de reabilitare a sediului”, a precizat, la rândul său, reprezentantul MAI, Teodor Iulian Gheorghe.

În contextul preluării, de către România, de la 1 ianuarie, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, evenimentul de luni s-a încheiat pe acordurile imnului Uniunii Europene.