Virusul Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmat la un porc mistreț vânat de pe fondul de vânătoare 22 Panic din județul Sălaj.

Acesta este cel de-al patrulea caz de PPA confirmat la porc mistreț, în județul Sălaj, după un alt mistreț vânat pe același fond de vânătoare și două cadavre, găsite pe fondul de vânătoare 30 Carastelec, într-o pădure din comuna Măierişte, situată în apropierea limitelor de judeţ dintre Satu -Mare şi Bihor.

Fiind vorba de un caz confirmat pe un fond de vânătoare din zona afectată de PPA, rămân valabile măsurile din planul adoptat de Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Sălaj, în data de 3 august, în ședință extraordinară.

Planul de măsuri prevede că în fondurile de vânătoare din zona afectată (zona infectată și cea de control temporar) se recoltează integral mistreţii, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire.

De asemenea, se interzice circulaţia animalelor domestice (ovine, caprine, bovine etc) prin incinta pădurilor din zona afectată, inclusiv transhumanţa, recoltarea produselor tip „acccesorii ale pădurii” (ciuperci, fructe de pădure, etc) și accesul, din orice motive, a persoanelor neautorizate în aceste păduri.

Prin excepție, intrarea şi ieşirea din pădure a persoanelor fizice şi juridice care exploatează sau transportă masă lemnoasă, precum şi a utilajelor de exploatare şi mijlocelor de transport lemn se va face numai prin puncte stabilite de ocoalele silvice, ȋn care reprezentanţii desemnaţi,  ȋmpreună cu cei ai gestionarilor fondurilor de vânătoare, vor lua măsurile de dezinfecție.

În județ sunt interzise organizarea de târguri de animale, aglomerări de animale, expoziţii sau orice alte evenimente care implică mișcarea animalelor, în special a porcinelor.

Neanunţarea medicului veterinar de liberă practică împuternicit despre îmbolnăvirea, moartea porcinelor din exploataţia proprie, abandonarea cadavrelor de porcine, produselor, subproduselor rezultate din sacrificarea acestora în locuri neautorizate, vânzarea cărnii sau produselor provenite de la animale bolnave, constituie infracţiune şi se pedepseşte  cu închisoare sau cu amendă.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.