Ziua Pompierilor 13 septembrie 2021

„A fi pompier nu este o meserie, ci o vocaţie. A fi pompier înseamnă responsabilitate, curaj, dăruire, putere de muncă şi de sacrificiu pentru binele celor de lângă noi. Pe lângă toate acestea, eu cred că a fi pompier înseamnă şi generozitate. Generozitatea de a da o parte din sufletul tău pentru cei aflaţi în nevoie şi suferinţă. Pentru că această meserie e una ce nu se face doar cu braţele, mintea şi echipamentele necesare, ci în primul rând cu sufletul”,  a declarat luni, prefectul Dari Toma, la festivitatea desfăşurată la sediul inpectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, cu prilejul Zilei Pompierilor din România.

„Ultimii ani au însemnat pentru ISU Sălaj o îmbunătăţire continuă a bazei materiale şi a dotărilor, unele dintre ele în pas cu tehnologiile secolului XXI. Asta înseamnă că pompierii sălăjeni pot interveni astăzi mai rapid şi mai eficient, atunci şi acolo unde este nevoie de ei.

Vreau să felicit întregul colectiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pentru modul exemplar în care, noapte sau zi, vreme rea sau vreme bună, apără bunurile cetăţenilor acestui judeţ şi salvează vieţile oamenilor.

La mulţi ani tuturor pompierilor din Sălaj!”,  a adăugat prefectul judeţului Sălaj.