Declarație de presă despre măsurile dispuse la nivel național pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, în perioada 29 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus ca pentru următoarele zile să fie mobilizat un dispozitiv de efective MAI similar celui care a acționat pe parcursul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Crăciunului, când a fost menținut climatul normal de siguranță publică, fiind înregistrată o scădere cu 20 de procente a numărului de infracțiuni comise cu violență și o scădere cu 54,8% a numărului de accidente rutiere grave.

Astfel, aproximativ 23.000 de angajați ai Ministerului vor acționa, în fiecare zi pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, pentru fluidizarea traficului pe cele mai solicitate artere rutiere, dar și în punctele de trecere a frontierei, precum și pentru asigurarea unei intervenții eficiente în situații de urgență, inclusiv cele provocate de vremea severă.

Efectivele MAI vor avea în atenție locurile aglomerate și cu risc crescut de producere a unor incidente, precum stațiunile turistice, zonele de agrement, cluburi, baruri și spațiile de desfășurare a evenimentelor publice de amploare.

O mobilizare suplimentară va fi asigurată în Noapte dintre Ani, când la nivel național sunt programate  aproximativ 1.400 de evenimente, fiind estimată participate a peste 700.000 de persoane.
Cele mai importante evenimente, ca număr de participanți, vor avea loc în municipiile București, Craiova și Timișoara, cele mai multe urmând să fie organizate în județele Neamț, Bacău și Bihor.

Echipajele de ordine publică vor fi prezente pentru a preveni și combate faptele antisociale favorizate de aglomerație, iar pompierii vor fi pregătiți să intervină în cazul producerii unor situații de urgență.

În Noaptea dintre Ani la nivel național, vor fi de serviciu aproximativ 23.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

Având în vedere că în această perioadă și, în special în noaptea de Revelion, foarte mulți cetățeni folosesc articole pirotehnice, atragem din nou atenția că acestea pot fi extrem de periculoase.

Dacă nu sunt utilizate corespunzător, cu luarea tuturor măsurilor de protejare a oamenilor, a animalelor, a bunurilor și a mediului, materialele pirotehnice pot provoca rănirea gravă a persoanei care le folosește sau a celor din jur, incendii sau chiar tragedii.

Cele cumpărate de la agenți economici neautorizați sau de la diverse persoane de pe stradă prezintă riscuri foarte mari. Nu vă puneți în pericol pentru câteva clipe de divertisment.
Rugăm părinții să se asigure că astfel de articole nu sunt folosite de copii, consecințele pot fi extrem de grave.

Pentru protecția cetățenilor, polițiștii de la unitățile de arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri, au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a comerțului ilegal cu materiale pirotehnice.În urma acțiunilor desfășurate începând cu data de 14 noiembrie, au fost confiscate peste o sută de tone de materiale pirotehnice și au fost întocmite 522 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 595 de infracțiuni. Totodată au fost aplicate 296 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape jumătate de milion de lei.

Pentru aceste zile și, mai ales pentru noaptea dintre ani, recomandăm cetățenilor să își ia măsuri suplimentare de protecție.
Evitați consumul exagerat de alcool, nu folosiți substanțe psihoactive și fiți atenți la bunurile personale.

Aveți mare grijă la copii, mai ales dacă participați la evenimente unde este prezent un număr mare de persoane și copiii se pot pierde ușor.
Dacă aveți nevoie de sprijin, apelați cu încredere la echipajele de polițiști, jandarmi sau pompieri ori sunați la 112.

Începând de mâine, Poliția Rutieră va lua măsuri suplimentare pentru a asigura fluidizarea traficului și evitarea blocajelor pe cele mai intens circulate drumuri în astfel de perioade.

În fiecare zi, vor acționa în stradă, în medie 1.500 de polițiști rutieri, mobilizarea maximă fiind vineri, sâmbătă și duminică când vor fi înregistrate cele mai mari valori de trafic.

Pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente grave, echipajele rutiere pot acționa cu aproximativ 360 de aparate radar. Polițiștii vor organiza la nivel național, pe timp de zi și de noapte, acțiuni pentru depistarea șoferilor care reprezintă un pericol major pe drumurile publice pentru că se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Reluăm apelul către șoferi de a manifesta prudență la volan, mai ales atunci când circulă în zone cu risc crescut de producere a unor accidente sau când condițiile meteorologice nu sunt favorabile. Renunțați la călătorie dacă nu aveți vehiculul echipat corespunzător sau când deplasarea nu se poate face în siguranță.

Recomandăm prudență și turiștilor care merg la munte în aceste zile, mai ales în zonele cu risc de avalanșă. Folosiți echipament corespunzător și optați pentru trasee deschise pe timp de iarnă și potrivite cu nivelul dvs. de experiență pe munte.

Turiștii care se confruntă cu dificultăți, pot apela, la efectivele de jandarmi montani, zilnic fiind mobilizați peste 180 de jandarmi montani.

La nivel național, în fiecare zi, aproximativ 5.000 de pompieri vor fi pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor în cazul producerii unor incendii sau al altor situații de urgență ori pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Poliția de Frontieră a dispus măsuri pentru întărirea dispozitivului responsabil de activitățile de supraveghere și control la frontieră, precum și pentru fluidizarea tranzitului de persoane și vehicule în punctele de trecere. În funcție de valorile de trafic, unde va fi posibil se vor suplimenta arterele de control pe sensul mai aglomerat sau se vor folosi echipamente mobile de control.

Vă dorim o minivacanță fără incidente și un AN Nou cu bucurii și reușite pe toate planurile!