Problematica discriminării cetăţenilor români de etnie romă a fost tema principală a şedinţei Grupului Mixt de Lucru pentru incluziunea romilor (GML), ce a avut loc, luni, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj.
În acest context, reprezentanţii instituţiilor membre ale GML au prezentat principalele măsuri luate la nivelul judeţului Sălaj, pentru prevenirea şi combaterea discriminării. Aceştia au subliniat, în unanimitate, că în ultimii ani, în Sălaj nu au fost semnalate cazuri de discriminare a cetăţenilor aparţinând acestei etnii.
Consilierul din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj, Alin Lăcătuş, a precizat că, în domeniul educaţiei, o medie de 33-40 de elevi de etnie romă se încriu, anual, la liceu, iar numărul celor care aleg să urmeze studii superioare este de circa 5-6, în fiecare an.
Comisarul şef de poliţie Ioan Groza, şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, a menţionat, la rândul său, că în cadrul instituţiei lucrează şase personae de etnie romă, dintre care trei sunt şefi de post.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, în domeniul sănătăţii publice, în ultimii ani se constată o creştere a numărului persoanelor de etnie romă care s-au încris la medicul de familie şi o mai bună accesibilitate a acestei etnii la serviciile sanitare.