Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale – Raluca Turcan, ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Maria Mareş şi inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii – Dantes Nicolae Bratu au efectuat, vineri, o vizită de lucru în judeţul Sălaj.
Aceştia au vizitat în prima parte a zilei, alături de prefectul Dari Toma şi subprefecţii Andrea Suciu-Ciortea şi Virgil Ţurcaş, producătorul de ferestre şi uşi din tâmplărie PVC cu geam termopan Silcar Prod SRL.
Ulterior, oficialii au avut, în sala Porolissum a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţ, urmată de o întrevedere a ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale – Raluca Turcan cu directorii instituţiilor deconcentrate din subordinea ministerului.
Vizita s-a încheiat cu o conferinţă de presă la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj.