Acţiuni de control la centrele rezidenţiale

Sub coordonarea Instituţiei Prefectului Sălaj, echipe mixte, formate din reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi Protecţiei Consumatorului au efectuat, în perioada 10-16 iulie, acţiuni de control la centrele rezidenţiale şi de zi destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi şi a celor destinate copiilor, de stat sau private, de pe raza judeţului Sălaj.
Au fost verificate în total: 19 centre destinate copiilor, 9 centre pentru persoane vârstnice, 10 centre pentru persoane cu dizabilități şi 10 alte centre pentru persoane, altele decât vârstnici și dizabilități. Au mai fost verificate trei cantine sociale şi 23 centre de zi.
În nicio situaţie nu a fost necesară închiderea sau suspendarea activităţii şi nici retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, pentru unităţile controlate.
În total, pentru neregulile constatate au aplicate 106 contravenţii, din care 9 de către ITM, 36 – OPC, 5 – AJPIS, 6 – DSV, 18 – DSVSA, 20 – ISU, 12 – IPJ. Valoarea totală a amenzilor a fost de 380.800 lei.
Printre problemele semnalate se numără: nerespectarea condiţiilor de igienă şi a condiţiilor de depozitare a alimentelor, alimente expirate, neetichetate sau etichetate necorespunzător, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neimplementarea măsurilor din planul de pază, muncă de noapte nedeclarată, stocarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
“Scopul acestor controale nu a fost acela de a da amenzi, ci de a ne asigura că pacienţii din centrele de raza judeţului, fie că este vorba de vârstnici, de copii sau persoane cu dizabilităţi, beneficiază de condiţii corespunzătoare de igienă, hrană şi îngrijire medicală. Lucrurile sunt departe de a fi perfecte dar, pe de altă parte nu au fost constatate probleme majore, care să aducă atingere integrităţii sau vieţii acestor pacienţi. Situaţia centrelor rezidenţiale rămâne în continuare în atenţia noastră”, a declarat Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.