“Astăzi, la 84 de ani de la acele evenimente tragice, ne adunăm aici, la Ip, nu doar pentru a aduce un omagiu victimelor, ci şi pentru a reflecta asupra valorilor care trebuie să ne ghideze pe noi, ca naţiune. Trebuie să ne amintim că ura şi intoleranţa nu au loc într-o societate democratică şi civilizată. Fiecare viaţă pierdută la Ip reprezintă o chemare la unitate, la respect reciproc şi la toleranţă. De altfel, comunitatea de aici şi din întreg judeţul Sălaj a arătat, de-a lungul anilor, că românii şi maghiari pot trăi şi munci, împreună, ca vecini, prieteni, colegi sau chiar soţi, pentru binele nostru, al tuturor”, a precizat, sâmbătă, prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, în alocuţiunea susţinută la monumentul dedicat martirilor din 14 septembrie 1940, din centrul localităţii Ip.
Comunitatea locală din Ip, alături de reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai Armatei şi structurilor Ministerului Apărării Naţionale, feţe bisericeşti au participat, ca în fiecare an, la ceremonial militar şi religios prilejuit de comemorarea martirilor ce şi-au pierdut viaţa în 14 septembrie 1940.
Festivitatea a debutat la cimitirul eroilor-martir, unde au avut loc un serviciu religios şi depuneri de jerbe şi coroane de flori la monumentul dedicat victimelor din 14 septembrie 1940. Ulterior, au fost depuse jerbe şi coroane de flori şi la Monumentul Eroilor din centrul localităţii Ip.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de militari, pompieri şi jandarmi, pe muzica asigurată de Fanfara Promenada Zalău.