Comemorare a martirilor de la Treznea

Subprefecţii Cladiu Bîrsan şi Florin Florian au participat, luni, la Treznea, la ceremonial militar și religios prilejuit de comemorarea martirilor ce şi-au pierdut viaţa în 9 septembrie 1940.
Printre cei prezenţi la la evenimentul desfăşurat la cimitirul eroilor şi la Monumentul Eroilor din localitatea martir s-au numărat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Lucian Bode şi profesorul universitar doctor academician Lazăr-Octavian Cosma, muzicolog, fiu al satului, alături de personalităţi judeţene şi locale.
Festivitatea a debutat la cimitirul eroilor-martir, unde au avut loc un serviciu religios şi depuneri de jerbe şi coroane de flori la monumentul dedicat victimelor din 9 septembrie 1940. Ulterior, au fost depuse jerbe şi coroane de flori şi la Monumentul Eroilor din centrul localităţii Treznea.
“Fiecare dintre noi are această responsabilitate, de a păstra vie amintirea martirilor de la Trăznea și de a transmite povestea lor mai departe. Memoria este puntea care leagă trecutul de prezent și ne ajută să construim un viitor mai bun”, a precizat, în alocuţiunea sa, subprefectul Florin Florian.
Festivitatea s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de militari, pompieri şi jandarmi, pe muzica asigurată de Fanfara Promenada Zalău.