Comemorarea martirilor de la Treznea

Instituția Prefectului Sălaj, în parteneriat cu Primăria Comunei Treznea şi structurile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne a organizat vineri, 9 septembrie, un eveniment de comemorare a martirilor de la Treznea.

Manifestarea a debutat cu un ceremonial militar și religios la Cimitirul Eroilor şi a continuat la monumentul dedicat martirilor, din centrul localităţii Treznea.

Atât la Cimitirul Eroilor, cât şi la monument au fost depuse jerbe de flori, din partea oficialităţilor locale şi judeţene.

“Iertăm, pentru că aşa este creştineşte, dar nu uităm, masacrul de la Treznea fiind amintit, an de an, ca o pată neagră în istoria umanității, o crimă care nu trebuie să se mai repete.

Am speranţa că rănile comunităţii s-au închis, pentru că oamenii înfruntă viitorul cu trecutul lor. Nu putem rupe pagina cu această dată din cartea de istorie a localităţii  şi a României, la fel cum nu putem şterge numele martirilor de pe crucile din cimitir.

Ce putem însă face, este să ne rugăm pentru mântuirea sufletelor celor decedaţi şi să le cinstim memoria aşa cum se cuvine. Nu în ultimul, trebuie să avem grijă să transmitem şi generaţiilor viitoare istoria “nefardată” a acestor locuri, aşa cum a fost ea consemnată în documentele vremii şi în memoria localnicilor. (…)

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii de la Treznea şi să aducă alinare în suflete urmaşilor acestora!”, a precizat, în cuvântul său, prefectul Dari Toma.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, pe muzica interpretată de Fanfara Promenada a Primăriei Zalău.