Controale cursuri de apă

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a convocat vineri, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Sistemul de Gospodărire a Apelor, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Garda Forestiera Judeţeană pentru a analiza modul în care se derulează acţiunea de verificare a salubrizării cursurilor de apă şi cum au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor.

Reprezentanţi instituţiilor menţionate au precizat faptul că verificările se realizează în teren de către echipe comune de inspectie și control, în perioada 11 mai – 8 iunie 2021.

În principal se verifică, pentru fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ, modul în care au fost realizate măsurile și lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2020; existența depozitărilor de deșeuri și de material lemnos pe malurile și în albiile cursurilor de apă precum și în sectiunile de scurgere a podurilor și podețelor, care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii; existența depozitelor de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreținute șanturile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități, precum și cursurile de apă pe raza localităților; verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2020 și stadiul măsurilor și lucrărilor de remediere realizate.

 

Sunt avute în vedere cursurile de apă mici pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au dus la pagube materiale sau umane, precum şi localităţile în care au avut loc inundaţii ca urmare a nerealizării sau neîntreţinerii şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.