Depunerea jurământului de către primarul din Şimleu Silvaniei

“Administraţia în general şi administraţia locală în special este despre oameni şi pentru oameni. Cetăţenii sunt singurii în faţa căruia un primar trebuie să răspundă, iar interesele lor sunt cele care primează, pentru că la primărie nu se face politică, ci doar planuri de dezvoltare a oraşului şi a calităţii vieţii cetăţenilor din Şimleu Silvaniei”, i-a transmis, joi, prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, noului primar al oraşului Şimleu Silvaniei, Cristian Lazar, cu prilejul festivităţii de învestitură.

Cel mai tânăr primar de oraş din România a depus jurământul de credinţă în cadrul unei festivităţi care avut loc în curtea Cetăţii Bathory din Şimleu Silvaniei.

“E un moment festiv astăzi, dar şi o premieră, pentru că îl avem alături de noi pe cel mai tânăr primar de oraş din România, care, din acest moment, îşi intră în atribuţii. (…)

Pentru mine, tinereţea lui Cristian înseamnă putere de muncă,  entuziasm şi conectarea cu tehnologiile secolului XXI. Pe lângă acestea, va mai avea nevoie de experienţa angajaţilor din cadrul primăriei şi, de ce nu, de sfaturile unui părinte ce a lucrat în administraţia locală o lungă perioadă de timp”, a punctat prefectul Dari Toma.