O singură zi ne mai desparte de scrutinul electoral pentru alegerea primarilor, președintelui Consiliului Județean, consilierilor locali și județeni.
Instituția Prefectului Județului Sălaj a avut sarcina de a organiza aceste alegeri și a coordonat și distribuit măștile de protecție pentru membrii secțiilor de votare, a dezinfectantului pentru mâini și pentru suprafețe și a mănușilor.
Totodată, a transmis către toate primăriile din județ, o serie de măsuri sanitare privind desfășurarea în siguranță a procesului de votare. Măsurile vizează accesul, fluxul și triajul alegătorilor la secția de votare precum și regulile sanitare care trebuie urmate, pentru a elimina riscul de îmbolnăvire, astfel:
– respectați accesul eșalonat în secția de votare pentru a evita aglomerările;
– în sala de votare, nu vor fi prezenți în același timp mai mult de 5 alegători;
– respectați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane;
– purtați masca de protecție astfel încât să acopere nasul și gura;
– dezinfectați-vă mâinile atât la intrarea, cât și la ieșirea din secția de votare.
“Stimați sălăjeni, votul este o datorie civică a fiecărui cetățean, iar noi, autoritățile avem obligația să asigurăm condițiile de exercitare a acestuia, indiferent de context. În județul Sălaj, s-au depus toate eforturile pentru a asigura măsurile optime de siguranță sanitară în cadrul procesului electoral.
Pe această cale, fac un apel către cetățeni să meargă la vot, să respecte măsurile de protecție, să dea dovadă de înțelegere și cooperare cu instituțiile statului în cazul în care vor apărea situații neprevăzute.”, a declarat Marcel Virgil Ţurcaș, prefectul județului Sălaj.