Virgil Țurcaș, prefectul județului Sălaj: “În data de 26 iunie am fost martori la semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări pentru Subsecțiunea 3B2, cuprinsă între Zimbor și Poarta Sălajului, parte a Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș. Astăzi, după numai o lună, Instituția Prefectului Sălaj a găzduit un nou eveniment important pentru județ și pentru municipiul Zalău – semnarea contractului de proiectare și execuție „Varianta de ocolire a Municipiului Zalău între DN 1F km 79 + 625 – DJ 191C.
Sunt recunoscător încă o dată celor care au facut tot posibilul ca la Zaău să fie demarat acest proiect. Astazi am facut încă un pas, o dovadă în plus că județul nostru este în progres și sunt convins că vom mentine acest trend ascendent.”
La eveniment au fost prezenți domnul Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, reprezentanti ai Companiei Naționale de Administare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) S.A., precum si reprezentanții companiei care va realiza lucrarile.