Luând în considerare faptul că în data de 15 August vor fi desfășurate manifestări dedicate sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, prefectul județului Sălaj, Marcel Virgil Turcaș a convocat marți, 11.08.2020, într-o sedință comună, reprezentanții tuturor cultelor din județ.
Având în vedere contextul actual cauzat de pandemie, a fost discutată modalitatea de desfășurare a manifestărilor religioase și măsurile ce se impun pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus.
Măsurile care au fost stabilite de comun acord sunt urmatoarele:
– păstrarea distanței fizice;
– accesul persoanelor la eveniment se va face cu mască de protecție (proprie sau pusă la dispoziție);
– în spațiul public deschis se vor afișa în locuri vizibile informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție la evenimentul respectiv;
– în situația în care se constată că măsurile comunicate de organizatorul evenimentului nu sunt respectate, autoritatea publică locală solicită sprijinul forțelor de ordine publică: Poliție, Jandarmerie, Poliție Locală, după caz;
– obligația privind purtarea măștii de protecție se va menține pe toată durata evenimentului.