Recomandări cu prilejul minivacanţei din 11-15 august

Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 11 – 15 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va mobiliza efective suplimentare. Astfel, peste 420 de poliţişti sălăjeni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor unde au loc manifestări publice specifice acestei sărbători și vor acționa în sistem integrat, alături de jandarmi și pompieri, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și combaterea criminalității și a evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru salvarea de vieți.
 
În zonele și mediile de interes operativ, precum cluburi, discoteci, baruri și locuri de agrement, echipajele de poliție și de jandarmerie vor organiza acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență.
 
De asemenea, marți, 15 august a.c., se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase. În aceste zone vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
 
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor și ambuteiajelor rutiere, polițiștii rutieri sălăjeni vor fi prezenți pe drumurile naţionale, judeţene și pe principalele artere din județ și vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum și dispozitive care semnalează consumul de alcool și droguri.
La cumpărături, în mijloacele de transport în comun, în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, în magazine, fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
 
Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi! Învățați-i că nu au voie să plece fără permisiunea dumneavoastră și că polițiștii le sunt prieteni. Spuneți-le să apeleze la aceștia ori de câte ori au nevoie de sprijin.
 
În cazul în care plecaţi de la domiciliu pe o perioadă mai lungă, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon și geamul de aerisire de la baie.
 
Atenţie la postările de pe reţelele de socializare, nu oferiţi amănunte cu privire la deplasările pe care urmează să le faceţi şi perioada în care lipsiţi de la domiciliu, sunt informaţii care pot fi exploatate de infractori;
 
Întrucât în această perioadă se vor înregistra valori ridicate de trafic, le recomandăm conducătorilor auto:
– să respecte regimul legal de viteză și să conducă cu viteza adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană
– să respecte indicațiile polițiștilor care dirijează circulația
– să fie atenți la condițiile de drum, să manifeste răbdare și bunăvoință față de toți participanții la traficul rutier
– să se asigure temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre și să evite depășirile neregulamentare
 
Zilnic, la nivel județean, peste 80 de pompieri sălăjeni care încadrează 34 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul celor 7 echipaje SMURD, care vor răspunde prompt pentru acordarea primul ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor aflate în dificultate. Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” Sălaj sunt pregătite pentru a preveni și gestiona situațiile de urgență care se pot produce în locurile unde vor fi organizate evenimente prilejuite de această sărbătoare importantă.
 
Pentru credincioșii care participă la această sărbătoare, le recomandăm următoarele măsuri preventive:
– utilizarea focului deschis în interiorul bisericilor se va face cu respectarea măsurilor specifice;
– lumânările aprinse trebuie ținute la distanță de haine, păr, mobilier sau alte obiecte de cult din materiale combustibile;
– în cazul producerii unei situații de urgență în lăcașul de cult, ajutați la evacuarea vârstnicilor, bolnavilor și copiilor, calmați persoanele intrate în panică;
– parcarea autovehiculelor în proximitatea lăcașurilor de cult se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces și evacuare pentru forțele de intervenție.
 
Pentru cetățenii care își vor petrece minivacanța în mijlocul naturii, pompierii sălăjeni le recomandă următoarele măsuri preventive pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor, astfel:
– utilizarea focului deschis în zone cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă;
– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri amenajate, iar în locul unde se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă;
– înainte de plecare focul trebuie stins;
– le recomandam părinţilor să-şi supravegheze permanent copiii şi să nu-i lase niciodată în apropierea focului.
 
În perioada 11 – 15 august, jandarmii sălăjeni vor acționa, cu efective suplimentare, alături de partenerii instituționali, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică pentru cetățenii care se vor afla în spațiile publice.
 
Vom asigura măsurile de ordine publică la mai multe evenimente cultural-artistice ce vor avea loc în spațiul public, iar prin măsurile pe care le-am pregătit, vom avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă perioada minivacanței în condiții de siguranță.
 
Totodată, o atenție deosebită în această perioadă o vom acorda manifestărilor religioase ocazionate de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”. Misiunile forțelor de ordine vor avea în vedere protecția participanților, prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, atât în zona lăcașurilor de cult, cât și pe traseele de afluire/ defluire și în locurile aglomerate.
 
Facem apel la toți cei care vor participa la evenimentele care vor avea loc în spațiul public, să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestora, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție, ori să apeleze numărul unic de urgență „112”.
 
În perioada acestei minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfintei Maria, specialiştii centrului vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative și riscurile asociate consumului de droguri.
 
Activitățile vor avea loc atât în spațiile recreaționale aglomerate, precum și la evenimentele cu public numeros care vor avea loc în acest interval.
 
În contextul zilelor libere ce urmează, le recomandăm tuturor să petreacă în siguranță, să nu consume alcool în exces, să nu accepte băuturi sau alimente de la persoane necunoscute, care pot conține diferite substanțe, și să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
 
De asemenea, reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, generând tulburări emoționale și de comportament.
 
Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800 870 070, să se adreseze direct celui mai apropiat Centru de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog …. sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.
 
Agenţia Naţională Antidrog oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri.
 
Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță!