Un nou centru de vaccinare a fost deschis, marţi, la Sărmăşag

Centrul de vaccinare de la Sarmasag

Un nou centru de vaccinare a fost deschis, marţi, la Sărmăşag, acesta urmând să funcţioneze zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul 8.00 – 20.00.

Printre primii vaccinaţi la Sărmăşag s-a numărat o localnică în vârstă de 90 de ani.

Tot marţi au devenit operaţionale alte trei fluxuri de vaccinare – două la Cercul Militar Zalău şi unul la Şimleu Silvaniei.

În acest moment, la nivelul judeţului Sălaj sunt funcţionele 15 fluxuri de vaccinare, dintre care şapte la Zalău, două la Şimleu Silvaniei şi câte unul la Crasna, Hida, Ileanda, Cehu Silvaniei, Jibou şi Sărmăşag.

De asemenea, precizăm faptul că persoanele care doresc să se imunizeze cu vaccinul Astra Zeneca, se pot prezenta direct la centrul de la Cercul Militar Zalău, zilnic, între orele 8.00 – 20.00, fără a fi necesară programarea prin platformă.

“Printr-un efort deosebit al tuturor factorilor implicaţi în campania de vaccinare – Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, sistemul medical şi autorităţi locale, am reuşit să deschidem, astăzi, patru noi fluxuri de vaccinare, incluzând aici şi noul centru de vaccinare de la Sărmăşag. Toate cele patru fluxuri sunt cu vaccinul Pfizer. Nu în ultimul rând, cei care doresc să se vaccineze cu Astra Zeneca, se pot imuniza, fără programare, la cele patru fluxuri de existente la Cercul Militar Zalău. Rămân la părerea că vaccinul este cea mai sigură şi scurtă cale pentru a reveni la viaţa de dinainte de pandemie. Doar vaccinaţi vom fi protejaţi”, precizează prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma.