Record absolut de vaccinări anti-COVID în Zalău, la acest final de săptămână, peste 2.000 de persoane fiind imunizate cu serurile de la Pfizer, Astra Zeneca şi Johnson&Johnson.
Maratonul Vaccinării şi-a adus o importantă contribuţie la acest record, 1.200 de persoane fiind vaccinate, de vineri până duminică, în parcarea Zalău Value Centre.
„A fost un efort comun pentru care trebuie să mulţumim cadrelor medicale, voluntarilor, autorităţilor locale şi judeţene, gazdelor noastre şi tuturor celor care au contribuit la această reuşită. E cea mai bună dovadă că doar împreună vom reuşi să învingem pandemia. Vom continua să facem tot ce depinde de noi pentru a creşte numărul persoanelor vaccinate şi a putea, astfel, să revenim la normalitate” – Dari Toma, prefectul judeţului Sălaj.