Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma şi subprefectul Florin Florian au fost prezenţi, marţi, 13 septembrie, la ceremonialul militar desfăşurat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, pentru marcarea Zilei Pompierilor din România și a Zilei Informării Preventive.
“Voi sunteţi cei care, zi de zi, faceţi eforturi uneori supraomeneşti, pentru apărarea vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundaţiilor, accidentelor şi altor tipuri de calamităţi, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă.
24 de ore din 24 , cu devotament şi curaj, vă asumaţi nobila misiune de apărători ai vieţii, motiv pentru care meritaţi pe deplin preţuirea, stima şi respectul concetăţenilor, în slujba cărora vă aflaţi.
La ceas aniversar, adresez sincerele mele felicitări conducerii instituţiei şi tuturor algajaţilor, pentru modul în care au transformat ISU Sălaj într-o structură flexibilă, modernă şi eficientă în gestionarea intervenţiilor de orice natură, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor. La mulţi ani, tuturor pompierilor sălăjeni!”, a precizat prefectul Dari Toma, în alocuţiunea susţinută cu acest prilej.
Cu acelaşi prilej, invitaţilor la eveniment le-a fost prezentată autospeciala de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită, intrată recent în dotarea ISU Sălaj.