Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a primit, vineri, 30 iunie 2023, vizita unei delegaţii din Republica Federală Germania.
Printre cei care au făcut parte din delegaţie s-au aflat Gunther Burk şi Manfred Hollenbach, alături de primarul comunei Almaşu, Gal-Mate Istvan.
Gunther Burk este unul cei cei care au fondat, în 1995, Asociaţia Casa de Copii Jebucu, prin intermediul căreia au fost efectuate peste 100 de transporturi umanitare, din Germania, în România. Pentru activitatea caritabilă depusă, Gunther Burk a fost decorat de preşedintele Germaniei cu Medalia Federală a Meritului, în anul 2015.
Manfred Hollenbach, fost primar şi deputat în Republica Federală Germania, este unul din cei graţie căruia a fost posibilă realizarea drumului de legătură între localităţile Jebucu şi Şaula (judeţul Cluj), actualmente drumul judeţean 103N.
În cadrul discuţiilor purtate la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, prefectul Dari Toma a făcut o trecere în revistă a atribuţiilor pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu le are la nivel judeţean.
În acelaşi context, prefectul le-a mulţumit oaspeţilor din Germania pentru sprijinul acordat, în ultimii 30 de ani, judeţului Sălaj şi, în mod expres, comunităţii din localitatea Jebucu.